Dată: 14 Iunie 2023
Intr-o fabrica, indiferent de domeniul de activitate, exista echipamente de monitorizare si control, care ajuta la desfasurarea automatizata si eficienta a proceselor. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra activitatii, aceste echipamente trebuie sa fie interconectate, folosind diferite tipuri de echipamente de comunicatie. In acest articol sunt prezentate echipamentele de comunicatie cel mai des folosite in cadrul fabricilor.
Convertor media
Intr-o fabrica pot exista numeroase echipamente, de varste si generatii diferite, ce comunica folosind medii de comunicatie diverse, dintre care cele mai uzuale sunt: seriala (RS-232 sau RS-485), fibra optica si Ethernet. Pe de alta parte, partea software, de monitorizare, se afla in zona de IT, comunicand prin reteaua de Ethernet. Pentru a putea aduce datele din proces in zona de monitorizare, avem nevoie de convertoare media.
Convertorul serial-Ethernet face legatura intre reteaua seriala si cea Ethernet. Exista variante cu numar diferit de porturi seriale (de la 1 la 32), tipuri de seriala (RS-232/422/485), viteze de comunicatie, tipuri de conectori (DB9, RJ-45, bloc terminal).
Convertorul fibra-Ethernet face legatura intre reteaua de fibra si cea Ethernet. Exista variante cu diferite tipuri de fibra (multi mode sau single mode), viteze de comunicatie (100Mbps, Gigabit), tipuri de conectori de fibra.
Convertorul serial introduce echipamentele de RS-232 in reteaua RS-485, iar repetorul serial ajuta la prelungirea sau conectarea ramurilor diferite de retea seriala.
Switch industrial
De multe ori, echipamentele moderne comunica folosind direct porturi Ethernet, astfel incat avem nevoie de switchuri industriale pentru a le interconecta.
Switchul fara management este folosit pentru a lega echipamentele din proces (edge switch). Exista variante cu numar diferit de porturi (de la 5 la 24), viteze de comunicatie (100Mbps, Gigabit), porturi PoE (de la 15 la 90 W pe port) pentru alimentarea unor echipamente prin portul Ethernet.
Switchul cu management este folosit pentru a lega echipamentele din proces, dar si pe cele din zona centrala a retelei (core switch). Exista variante cu numar diferit de porturi (de la 5 la 48), viteze de comunicatie (100Mbps, Gigabit, 10G), porturi PoE (de la 15 la 90 W pe port). Un alt aspect important este certificarea pentru anumite protocoale de comunicatie (PROFINET sau Modbus TCP), care asigura trecerea corecta prin switch a pachetelor de date provenite de la PLC-uri sau alte echipamente de automatizare.
Gateway - convertor de procotol
Echipamentele pot comunica folosind protocoale diferite, chiar daca folosesc acelasi mediu de comunicatie. De aceea, pentru a le interconecta poate fi nevoie si de convertoare de protocol. Cele mai uzuale sunt:
Convertor Modbus face legatura intre protocolul Modbus RTU (pe seriala) si Modbus TCP (pe Ethernet).
Convertor Modbus la alte procoale face legatura intre Modbus RTU sau TCP si alte retele de echipamente, ce comunica pe alte protocoale, de exemplu: Profibus, PROFINET, EtherNet/IP, BACnet, M-Bus, IEC 60870, IEC 61850.
Dr. Ing. Vlad-Cristian Georgescu